Henry Miller (stramt si patrunzator)

Nu citesc proza contemporana romaneasca. Nu am timp, nu am motivatie si mi se pare ca ce se scrie in zilele noastre e, cumva, periferic, nu reuseste sa intalneasca literatura adevarata. A! Si pornografic. Cu cat mai multe cuvinte porcoase, cu atat mai smecher si mai high autorul/autoarea.

Mi-a picat in maini prin gestul editurii Trei, un roman neasteptat, Opus Pistorum, un text plimbat mai mult pe sub mana si descoperit destul de recent, al lui Henry Miller. Personal, nu am mai citit ceva asemanator. Poate doar vestita Povestea Povestilor a lui Creanga m-a lasat cu ochii la fel de mari prin clasa a sasea.

Dar aici e altceva, e proza instinctelor animalice, e Cartea Cartilor scrisa direct din cearceafurile mestecate de cele mai crude pofte. Si totusi, printre cuvinte bine patrunse de toate fluidele omenesti posibile, Henry Miller face loc (stramt si patrunzator) unei rare sensibilitati, talentului, artei.

E o carte insuportabila, dar daca duci actul pana la capat, s-ar putea sa ai parte de una dintre cele mai faine lecturi vreodata.

Curaj!

Garantez ca o sa razi cu lacrimi uneori (nu ca proza ar fi una hazoasa neaparat, ci mai degraba ca reactie la surpriza.

BUT…

i don’t guarantee that you will still respect yourself in the morning :D))))))))))))))