Fapte de vitejie

Mama mi-a zis sa nu vorbesc cu strainii si ini nici un caz sa nu accept lucruri de la ei. In dimineata asta am fost abordata vizual de un afis electoral de pe care privea in gol un total strain care spunea: „Va dau tara inapoi”. WTF??? Cine esti tu sa-mi dai mie ceva inapoi. Si nu orice… insasi tara :))))))))

Am ras interior ca de o gluma buna de inceput ziua. Adica baiatu’ asta s-a gandit ca noi, cei care umblam zilnic pe-afara, cu masina prin trafic, cu metroul prin pamant, cu picioarele libere prin piata, avem in momentul de fata senzatia ca cineva ne-a luat tara. Simtim o lipsa, iar golul e tara. Avem un dor si dorul e de patrie. Suntem diaspora de acasa, suntem patriotii care, in drum spre chioscul de ziare, in drum spre raionul de pulpe cu os, in drum spre politistul care tuseste in intersectie, simtim iubire de tara. Ah, tu, baiete haios pe nume Eduard Manole (pana azi n-am auzit in viata mea de el, probabil nu m-am uitat la televizor pe posturile pe care trebuia), de ce sa accepti tu posterele astea? Tu chiar crezi ca eu cred ce scrie acolo? Ca tu ne dai noua tara inapoi? Nu ti se pare ca misiunea e ceva mai mare decat tine? Chiar simti ca te afli in misiunea asta? Cum sa accepti tu, un om aparent cumsecade, sa patesti asemenea rusine? Rusinea de a fi prins in public cu cioara penibil vopsita.

Si ca vorbeam de electoralitati (merge? merge) penibile, trebuie sa pomenesc rapid de sloganul lui Crin: Revolutia bunului simt. Ce, ma? Adica cine nu te voteaza pe tine e un nesimtit  care nu se alatura revolutiei bunului simt?

Cata disperare si ce sublimare a notiunii de „penibil”.

Daca as merge la vot, as simti ca pacatuiesc.