Fapte de vitejie

Mama mi-a zis sa nu vorbesc cu strainii si ini nici un caz sa nu accept lucruri de la ei. In dimineata asta am fost abordata vizual de un afis electoral de pe care privea in gol un total strain care spunea: „Va dau tara inapoi”. WTF??? Cine esti tu sa-mi dai mie ceva inapoi. Si nu orice… insasi tara :))))))))

Am ras interior ca de o gluma buna de inceput ziua. Adica baiatu’ asta s-a gandit ca noi, cei care umblam zilnic pe-afara, cu masina prin trafic, cu metroul prin pamant, cu picioarele libere prin piata, avem in momentul de fata senzatia ca cineva ne-a luat tara. Simtim o lipsa, iar golul e tara. Avem un dor si dorul e de patrie. Suntem diaspora de acasa, suntem patriotii care, in drum spre chioscul de ziare, in drum spre raionul de pulpe cu os, in drum spre politistul care tuseste in intersectie, simtim iubire de tara. Ah, tu, baiete haios pe nume Eduard Manole (pana azi n-am auzit in viata mea de el, probabil nu m-am uitat la televizor pe posturile pe care trebuia), de ce sa accepti tu posterele astea? Tu chiar crezi ca eu cred ce scrie acolo? Ca tu ne dai noua tara inapoi? Nu ti se pare ca misiunea e ceva mai mare decat tine? Chiar simti ca te afli in misiunea asta? Cum sa accepti tu, un om aparent cumsecade, sa patesti asemenea rusine? Rusinea de a fi prins in public cu cioara penibil vopsita.

Si ca vorbeam de electoralitati (merge? merge) penibile, trebuie sa pomenesc rapid de sloganul lui Crin: Revolutia bunului simt. Ce, ma? Adica cine nu te voteaza pe tine e un nesimtit  care nu se alatura revolutiei bunului simt?

Cata disperare si ce sublimare a notiunii de „penibil”.

Daca as merge la vot, as simti ca pacatuiesc.

Anunțuri

Mopul din Atlantis

Ups, exista viata pe Sarpe. Exista, se vede treaba, o populatie mixta romano-ucrainiano-canadiana. Dar nu despre asta vreau sa vorbesc. Nici despre faptul ca dupa ce a inceput litigiul acum vreo 15 ani au continuat sa se dea licente de exploarare care mai tarziu s-au transformat in concesiuni pentru exploatare. Nici despre faptul ca pe anumite zone si Ucraina si Romania au dat drept de libera explorare, deci fiecare dupa cum a considerat ca stapaneste teritoriul! Si, bineinteles, nici despre faptul ca reprezentantul legal al firmei canadiene care a primit certificatul de adoptie a Insulei Sarpelui inainte sa se termine (cu bine) procesul este si jupan la Rompetrolul lui Patriciu. Si nici despre firma-strigoi Midia. Si nici despre Tariceni. Ca eu doar spun povesti. Ei semneaza documente secrete, se palmuiesc, se demit, se injura, candideaza, apoi pleaca in concediu calare pe Porsche la Saint Tropez. Care cum raman pe-aici, au grija sa-si intareasca imunitatea (parlamentara) cu vaccinuri neomologate precum Tamarix si Zambaccix. In fine, nu vreau sa vorbesc despre ei toti, pentru ca ei toti sunt un paienjenis pe un tavan cu intuneric si igrasie. Si n-o sa-i smulga nimeni de acolo. Ar fi nevoie de o gospodina harnica si un mop lung….

Eu despre altceva vreau sa vorbesc! Ceva senzational! Ceva mitic! Sigur, are legatura cu Insula sarpelui, mare legatura! Are legatura si cu Platon! Iar faptul ca tendonul lui Ahile s-a fosilizat undeva in aceasta zona (asa cum am scris eu in postul dinainte si cum zic legendele), nu mai pare atat de senzational ca urmatorul lucru senzational! La naiba cu petrolul! Sa-si umple rezervoarele cu el toti soferii din Calgari! Ca noua ne-a ramas altceva. Ne-a ramas Atlantida, doamnelor si domnilor!! Din descrierile lui Platon, se pare ca Insula Leuke asa cum o gasim numita in mitologia greaca, insula care a vazut picior de Ahile dar si de Ghilgames, actuala Insula a serpilor, se potriveste perfect cu descrierea locului in care si-a gasit sfarsitul Atlantida. Sunt doar doua pe loc: deci daca nu e craterul Richat din Mauritania, atunci e Insula Serpilor din Romania.

Asadar, pana la urma, rectific postul anterior. Stanca totusi nu e stanca. E insula scufundata. Dar la Haga nu se pune.

Nu exista viata pe Sarpe!

Insula Serpilor are conexiune Internet. Si un far batran rusesc. Si posta si cablu TV si sucursala de banca. Presedintele ucrainean facea un comentariu destul de caraghios (cel putin pe mine m-a distrat) acum cativa ani. El zicea “sa avem grija de aceasta insula, sa nu mai arate ca pana acum, sa asiguram locuitorilor un trai decent, precum si buna functionare a institutiilor de pe insula.” Daca n-ai sti despre ce vorbeste, ti-ai spune ca e ceva de vizitat, eventual ai cauta oferte de spa si hoteluri all-inclusive pe net sa-ti petreci vacanta de vara pe litoralul insulei Serpilor. Dar de fapt nu era decat inca o tentativa disperata de a da viata unei stanci infipte-n mare: daca stanca-i oras, e a Ucrainei; daca stanca-i stanca, e a Romaniei. Cu tot cu bogatiile naturale de sub ape. Dupa 5 ani de procese, verdictul ne-a dat noua stanca. Iar Ucraina si-a luat orasul imaginar de pe ea, cu tot cu patrulele de frontiera. Curtea internationala a hotarat ca insula nu e insula. Poate unii romani sunt tristi (mai ales roscata de dimineata careia Dani Otil i-a dat vestea cu “retrocedarea” si ea a clipit de doua ori a nestire), pentru ca desi am castigat o stanca, practic am pierdut “Insula Serpilor”! Gata cu banca ucraineana care schimba valuta pentru cei o suta de locuitori. Gata cu google, gata cu HBO. Insula a murit, traiasca roca pur-sange romanesc.

Acum sa vedem cum va exploata statul zacamintele castigate o data cu noul teritoriu. Primele cuvinte pe care le-am auzit au fost “licitatie internationala”. Asta daca nu cumva, tot gaurind pe langa stanca, romanii vor da de osemintele lui Achile si ale lui Patrocle (care se pare ca ar fi ingropate aici) si vor transforma insula de piatra in sit arheologic!

Os pe os

Un om a demisionat dintr-o functie (nu conteaza sa mai spun si eu cine, ca pe multi dintre politicienii nostri oricum n-o sa-i tina minte, de-a lungul istoriei, decat familia lor), pentru ca era in ultima zi in care mai putea prinde cealalta functie. Omu’ si-a facut un calcul: o buca’ de ciolan tot o sa prind in gura, ca n-o fi bucata aia cu carne grasa de minister, asta e. Dar macar niste zgarciuri tot or mai fi ramas lipite pe partea anatomica ce mi se cuvine MIE din politica, si anume osul de la consiliul judetean.

As face alegeri pe baza de CV si examen. As pune manageri straluciti in fruntea ministerelor, oameni cu minti de business, care sa fie in stare sa priveasca munca lor ca pe un proiect cu obiective si scopuri. As lasa partidelor ce-i al partidelor: doctrina si vorba multa, suculenta. Si as lasa profesionistilor ce-i al lor: actiunea, planificarea, anticiparea, deciziile, succesul. Oameni care au avut acces la cele mai noi cursuri si perfectionari, oameni moderni, care stiu sa se miste la fel de repede ca timpurile.

Am incetat sa mai merg la alegeri, pentru ca mi-e rusine de ele. Asa cum mi-e rusine sa stau la o petrecere la care se asculta manele. Cum sa ma fi dus la niste alegeri la care se intreceau sa-si arate talentul si candidatura cantareti de muzica populara si alte scandalagioaice mondenoide gen Oana Zavoranu. Deci nu! Incerc sa fac abstractie de zona zoster care se intinde pe coastele politicii romanesti. Coaste din care mesteca fomisti toti politicienii penibili care cred ca cel mai greu examen din viata de parlamentar e acela cand trebuie sa-si faca poza pentru proaspata legitimatie.

N u mai am prea mult timp sa ma uit la Mircea Badea, uneori nu-l suport, uneori ma prinde si pe mine insufletirea lui. Dar azi am vazut putin si mi-a ramas in minte o fraza halucinanta pe care a rostit-o, o citez din memorie – „Traim intr-o tara care nu poate sa existe.”  Asa e, mi s-a aratat foarte clar tot chinul si tragedia unei tari care nu e lasata sa-si traiasca cei mai frumosi ani.

Wall Street Widows

Ce-o sa se intample cu ele? Au hairstyle, au clasa, au swarowsky, au capricii, au avut sot, iubit, amant – bancher, finantist, consultant… Actualmente falit sau in pragul. Cum sa explice ex-sponsorului ca au brusc depresie-de-criza, ca glossul lor rezistent la transfer nu suporta austeritatea… La noi, inca nu le-a lovit foarte tare. Inca au geanta cu blana si capul plin de promisiuni. Dar la ei, femeile proaspat private de conturile fara numar ale “sprijinitorilor” lor, s-au strans laolalta pe cunoscutul model american sub numele de “Dating a Banker Anonymous”. Mai pe romaneste, de fapt Asociatia Materialistelor lovite de Criza. In Herald Tribune (ca acolo am citit articolul), o tanara trista povesteste cum prima palma pe care a primit-o de la criza a fost atunci cand iubitul ei avut a spus ca nu mai merge la golf. Iar alta si-a vazut spulberate fondurile pentru vacantele de lux pe motiv ca amantul a ajuns atat de stramtorat incat sotia lui a preluat conducerea finantelor familiei si ii verifica la sange toate conturile. Femeile si-au facut blog unde suspina alaturi de restul “vaduvelor Wall-Street-ului”. Unde sunt cocteilurile de alta data…

Anul Nou pe stil american

Ieri America si-a revenit, ca o femeie dupa ce i s-a pronuntat divortul de un barbat alcoolic, mitocan si de rasul tuturor. Dintr-o data, femeia se simte altfel, are motive sa se respecte, sa se aranjeze, sa se faca frumoasa. Mai mult decat atat, renasc in ea ambitii, vrea o noua viata si indrazneste! Pentru ca a aparut el! Barbatul visurilor ei, cu chip de actor si trup de amant, o iubire altfel, nonconformista, dar un premiu binemeritat dupa ce a avut puterea sa scape de ex-ul vicios.

Ieri America a sarbatorit Anul nou pe stil Obama. A plouat cu confetti, s-au tras salve de tun, mirele si-a rostit juramintele de fidelitate. O sa fie dragoste cu nabadai? Sa vedem… Mireasa a fost data-n somaj, casa i-a fost luata de banca… Si totusi, daca e dragoste adevarata, casnicia lui Obama Hussein cu America va fi una durabila si prospera.

Bravo America, sa ai casa de piatra (neipotecata) si copii cat mai fericiti.

Dar ce se-aude? Sa fie glasuri de manele? Sa fie alai de nunta-n cartier? S-a-ntins cortu’ pe strada mare! Fara numar, fara numar, doi-zece, doi-zece, vin alegerile prezidentiale si la noi! Pe cine va alege prea-frumoasa Romania? „La trecutu-i mare”, ce fel de viitor isi va asterne?

ah, de-am putea avea o nunta decenta, de-manelizata, juraminte din suflet, scandaluri conjugale putine si… si… fratilor, fratilor!, ah, de-am putea avea…

… DECENTA.

Ramane si la ei. 6 luni.

Fara continut, doar de forma.

Dar de cand am inceput sa pasesc pe ideea „ce ai de spus ramane la tine” (idee care a incurajat si ratiunea de facere a acestui blog), constat ca apar noi si noi canale de comunicare! De exemplu, ce ai de spus poate ramane si la Ministerul Internelor. Si al Telecomunicatiilor, si al Tehnologiei, si al SMS-urilor si am MMMS-urilor. In fine, nu ramane intreg corpul gandirii. Dar macar esti linistit ca exista undeva o arhiva a datelor importante din viata ta: cand ai inceput sa asterni gandul X in scris sau in vorbit, cand l-ai epuizat, cu ce parte a corpului l-ai exploatat (cu gura pe receptor sau cu mana pe tastatura). Bun si-asa.

Nu ma simt mai bagata in seama de cand mi s-a pus sub urmarire ora, data si si locul convorbirii (parca de azi, nu?). Ma gandesc doar cat o costa toata tehnologia asta, toti oamenii implicati in ea. Si ce alte lucruri tine in loc. Pentru ca exista un lant, ma gandesc. Un fel de lant trofic: de pilda, as putea sa ma gandesc (si ma gandesc, pentru ca am unde, am b log!), ca aceasta lege gurmanda mananca si ea din pasaj. Pasajul Basarab  care ma deprima in fiecare dimineata pentru ca nu e decat un morman de moloz printre stalpi de beton. Hi five.