Hei, viata, viata, iesi din cort…

„Asta-i viata…” A zis ea si a lins iar ruj de pe buza de sus. Ea are un nume care imi scapa si presimt ca, neindemanatica, nu-l voi prinde niciodata. Misca usor coafura cand vorbeste, dar numai ca sa il faca pe barbatul din fata ei atent la bluza siclam. Razvan (din Razvansidani) zice: „Ai spus ca nu te-ai cupla cu un barbat care are doi lei in buzunar (citat din memorie). Fata zice: „Pai… oricum, in cercurile in care ma invartesc eu nici n-as putea sa gasesc asa ceva. Si oricum, n-as putea sa fiu cu unul care n-are doi lei in buzunar. Asta-i viata!”

„… uneori nedreapta”, zice Razvan (din razvansidani).

Si fata nu se emotioneaza. Si nu-i curg lacrimi de botox din nara stanga. Si isi accepta soarta de vedeta in ascensiune.

Nu stiu cine e si ce vrea de la muzica, sigur nici ea nu stie cine e si ce vrea de la ea. A aparut in viata noastra la un matinal sa ne spuna cu alte cuvinte ca ea se misca prea bine si stie prea bine sa prinda microfonu-ntre doua vocale, incat nici n-ar avea cum sa-si piarda timpul si viata cu vreo… iubire adevarata, ca altfel nu pot sa-i zic.

Am din ce in ce mai clar senzatia ca, in aceeasi perioada de timp data, unii oameni traiesc mai mult, iar altii traiesc mai putin. Compara si tu o zi de shopping sau barfe cu o zi de iubire.

Pana la urma nu timpul ne da durata. 24 de ore trec insensibile. Ce face ziua sa dureze este un timp facut sensibil. Poti sa observi cum trece o zi, sau poti sa simti cat dureaza o zi. Diferenta e ca de la cer la pamant. Ca de la punga de botox la gura cruda.

Anunțuri

Update: Pavilionul se intoarce. + Salata verde.

Asa. Voi continua prezentarea actiunii din filmul de lung metraj „Pavilion” pana la ultima floricica de porumb. Aseara am trecut pe langa deja familiarul (mie) Centru de cultura contemporana Pavilion Unicredit si am constatat din nou vidul. Ba nu, era si un indi-vid la ceva ce semana a ghiseu, care casca in gol. Cand am reusit sa ma strecor in masina si sa mai arunc un ochi in incinta, mi-am dat seama ca individul era de fapt o fata tunsa scurt, cu barba infasurata intr-un fular si cu obrazul in palma. Atitudine artistica, daca n-ar fi cascat continuu. Am plecat mai departe, multumita ca metrul de croitorie vopsist in alb si atarnat in tavan pe post de arta contemporana e la locul lui. Deja simt ca m-am atasat de el.

Dumneavoastra, doamna Lia, daca-mi dati voie sa va spun asa, nu va enervati? Nu pe mine, ca eu n-am nicio vina. Si nici pe fata care casca. Pe ea doar a invins-o singuratatea.

Cand fac dreapta pe Titulescu, imi face semn pe dreapta o reclama la McDonalds. Un panou lung si ingust pe care se intinde o mare salata. Dar cum sa zic… salata e ceva verde prafuit, care seamana mai degraba cu o mana de alge dantelate, amenintatoare. Sub iarba de mare scrie: Ceva proaspat in fiecare zi (sau asa ceva). Zau? Daca tot v-a placut sloganul asta nu puteati sa puneti deasupra lui o poza cu o femeie iesind din valuri? Era mai dezirabila ca produs proaspat de zi cu zi decat frunzele vestede si neinspirat de mari de pe panou. Zic si eu. Ca s-a aglomerat din nou traficul (o fi de bine?) si ma plictisesc la semafoare.

Hi five!

hahahahaha

Ca e tare si ca vroiam sa ma prind cum se posteaza filmulete. Sa vedem daca merge.

Ok, acum sa ne lamurim asupra melcului. Care se cheama Remi Gaillard si e un francez cretin care si-a facut un scop in viata din a-si bate joc de sistem. Are site, are faima, s-a infiltrat pe teren la meciuri oficiale, pe scena la Mister Univers, in magazine sub forma de papitoi de plus de unde fura lucruri si scapa nevatamat.

Adorabil. Burt Simpson si Jackassul Bam Margera la un loc. Dar mai dragalas decat amandoi la un loc. Inca un filmulet, ca nu pot sa ma abtin:

Nu-i „care da mai mult”, e „care da mai repede”

Eu n-am stiut. Pana cand nu am aflat de la fetele din redactie care-si cauta adapost cu chirie. Prima si-a gasit, dar dupa indelungi cautari, alergaturi si suflet la gura. Intr-o zi si-a luat liber pentru ca urma sa se mute de dimineata undeva prin centru, pe la Universitate. A doua zi am intrebat-o invidioasa „ei, cum e? ai venit pe jos, in plimbare pana la birou?”, iar ea a raspuns ca nu. Pentru ca s-a mutat in Tineretului. Pai cum asa? S-a razgandit peste noapte? „… Trebuia sa ne mutam pana la ora 10. Si n-am apucat, am intarziat o jumate de ora ca nu ne-am facut bagajele la timp.” Asa ca apartamentul s-a dat! Si agentul le-a zis ca e altul in Tineretului, iar ei au gonit cu bagaje cu tot intr-acolo!

Stai putin! Nici daca-ti dai intalnire tu femeie cu el barbat si intarzii cu jumatate de ora, nu cred ca il gasesti in punctul intalnirii cu alta mai misto in sensul de punctuala. I mean… juma’ de ora si iti pierzi randul la apartament?

In redactie mai sunt doua neproprietare care vor acelasi lucru: casa cu chirie. Si goana e aceeasi. Ce-au vazut acum cinci minute deja are proaspat chirias. Una dintre ele tocmai a venit de la o „vizionare”. Nu i-a placut, iar agentul i-a dat o alta adresa. A ajuns, de data asta i-a placut, dar casa tocmai se daduse.

Imi imaginez ca acum, ca sa poata totusi sa-si gaseasca adapost, ar trebui sa mearga la sala, sa faca o suta de abdomene pe zi, cardio, bicicleta, greutati, bicepsi, tricepsi, cvadricepsi, sa stea la panda undeva, pe o strada centrala, iar la primul semn dat de un agent, sa o ia la goana nebuna spre tinta. Si nici atunci nu se stie. Probabil nici o masina nu te-ar duce prea repede. Ar trebui un vehicul pe baza de kerosen…

Simona Tache + Mircea Badea = poker pe-ntaratate si pe date

Am gasit pe reportervirtual postul cu Simona + Mircea = pisica si motoceii. Simona Tache, daca scoate limba la mine, eu imi imaginez ca are de fapt o penita cu iridiu capabila sa execute orice stil de dans pe foaia de hartie. Pentru mine exista doua feluri de umor: umorul care te face sa razi (iar rasul nu poti sa bagi niciodata mana in foc ca e din toti rarunchii) si umor care te gadila (deci care ti se raspandeste in corpul fizic). Simona Tache pe care am cunoscut-o cu ani buni in urma la o sedinta foto si un material pentru Unica, are umor care pe mine ma gadila. Rad, nu rad, n-are importanta. Ma bucur de el pentru ca-mi face sa topaie centrii nervosi. Am citit scrisoarea ei catre Mircea Badea si inteleg perfect ce vrea sa zica, pentru ca eu, cand am timp si n-am somn ma uit la Mircea Badea. Mircea Badea e informat atat cat poate fi el de informat. Si are ura pe ce are ura in general poporul: pe politisti, pe politicieni, pe grasii corupti, pe criminali, pe controlorii de bilete, pe saracie. Priza lui la public e un fenomen. Imi aduc aminte ca am accesat blogul lui Badea chiar in prima zi si la un post care suna cam asa: „Gata, sunt aici!’ avea 4 sute si ceva de comentarii!! Iar ultimul lui post are vreo mie sapte sute!! E clar ca misca oamenii. Ca-i gadila intr-un fel.

Sunt idei de-ale lui pe care le gasesc si la mine si nu trebuie sa le caut mult. Sunt revolte de-ale lui de care mi-e jena, ca el e asa, intr-un fel, de-al casei si mi-e rusine cand un apropiat de-al meu se face de ras in halul asta. Si sunt rautati de-ale lui de care mi-e mila. Pentru ca imi dau seama ca Mircea Badea e un fel de pusti nostalgic, ca secretul starilor lui sta acum in freza lui (eu acolo il vad si mi se pare ca n-are cum sa-l ascunda mai bine), dupa ce ani la rand a stat in spagatul lui de care, acum, cred ca si lui ii e mila/rusine. Ziceam o data in redactie ca mie Mircea Badea mi se pare genial… pentru un pusti de 12 ani. Dar nu mi se pare deloc genial pentru un adult. Daca ar fi avut 12 ani si discursul de acum, intr-adevar, ar fi fost un elev de-a saptea stralucit, pe care s-ar fi batut televiziunile, care televiziuni i-ar fi scuzat stangaciile in rationamente si rautatile.  Un baietel pre-puber are dreptul sa fie rautacios, sa puna piedica, sa traga de cozi, sa scuipe. mai ales daca e desteptul scolii. Dar Badea e barbat in toata firea. In toate firele, de fapt, frezate in sus cu sinceritate. Asta e, alti barbati imaturi isi inseala nevestele. Dar dezboltarea afectiva a lui Badea s-a oprit, cum am zis si cum cred eu, undeva pe la 12 ani, pe cand n-avea treaba cu fetele, ci cu colegul de clasa care-l oftica cel mai tare.

De asta cred ca si foloseste cuvinte din astea care improsca saliva, gen: … proasto!

Pisica exigenta Simona Tache i-a cunoscut slabiciunile si mesajul ei catre el, dincolo de joaca pura cu motoceii lui Badea, este: opreste-te, nu-i frumos ce faci, rade lumea de tine, cresti si tu, ce naiba, lasa freza si bicepsii, fa si tu ceva in viata ca maine poimaine dai capacitatea!

Asa cred eu. Si mai cred ca Mircea Badea merita o lume mai buna (in general, fraza care-l defineste este: nu mai pot, am obosit), oameni mai buni, flori si pace si iubire, armonie, apreciere, lucruri care sa-l imbratiseze si sa-i dea curaj sa inainteze in sfarsit spre pubertate, adolescenta, tinerete, maturitate. Drumul e lung, Badea, dar neuroni ai destui.

Discutabila criza

Oricat s-au complicat financiar vremurile, sigur vine primavara, deci e deja mult mai putina criza in fata ochilor nostri. Si mai mult decat ce zic televizoarele si ziarele, conteaza ce-i in fata ochilor nostri. Iar acolo e lume multa si agitata ca si cum nimic nu s-a-ntamplat. Trafic ranchiunos ca-ntotdeauna, placinta la Gregory’s la fel de ocupata cu branza ca acum un an, iar chelu’ cu ceafa lata si lant infasurat pe dupa trapez sta cu scaunul dat pe spate la masuta lui din mall ca-n vremurile mai bune. Degeaba ma suna al meu sot si-mi zice: „Frate, astia la televizor doar de criza vorbesc! Cica a scazut cantitatea de gunoi de la populatie cu 10 la suta!” I-auzi ce studii bazate se fac. Ma gandesc ca cineva a adunat date statistice de la Rebu, Supercom, Rosal, Urban si cum s-or mai chema firmele de salubritate, au centralizat informatia si au ajuns la socanta descoperire. Sau mai bine sa ma gandesc ca reporterul a auzit o vorba aruncata de baiatu’ care i-a golit tomberoanele de la coltul blocului de dimineata. In spaima provocata de nesiguranta, televiziunile, ziarele se intrec in a prepara bors, fiecare dupa reteta proprie.

Si totusi e mai putina criza, stiu eu. Pentru ca azi cand ma-ntorceam de la birou am lasat in urma, pe dreapta, un baiat cu capul cufundat sub cozoroc care facea jogging. A fost prima oara cand mi-am dat seama ca, orice-ar fi, vine primavara. Si primavara o sa ne mangaie pe toti pe cap. Acum cateva zile mi-au batut niste tiganci in geamul masinii cu ghiocei marunti, dar nu mi s-a aratat primavara atunci. In schimb, baiatul care alerga liber, calm, hotarat, curajos, optimist, baiatul care alerga dupa toate visele lui fara sa ezite macar un pas, mi-a dat fiori de primavara.

Ciorba cu dragoste. Sambata.

Drumuri de sambata. Dupa ce am renuntat la un eveniment organizat la patinoar pe motiv de 15 grade si patinoar ud (pentru atmosfera, un om harnic imprastia cu un mop baltile de pe gheata), ne-am strans copila si patinele si le-am parcat in fata unei alte locatii, zi de nastere, prieteni, copii, chitaiala. Dupa care am facut escala acasa la nasi. Din nou copii, din nou chitaiala. Ceva mai intensa. Si cum stateam noi pe fotoliile lor comode, cu pleoapele grele de relaxare, mi se arata mie o idee si incep sa zburatacesc programele din telecomanda. Ca la un semn, o scena neasteptata imi impietreste zappingul nervos. „S-o aduci pe ea in casa mea, ma, pe vagaboanta asta, ma?” „Asa, o aduc, care-i problema?” „Eu am muncit la casa asta si sa stea ea pe munca mea?” „Ce-ai muncit tu, fa?” „Cum ce-am muncit? Pai nu ti-am pus zarzavaturi?” Pleoapele se fac usoare, incepem sa ne dezghetam, ramanem pe receptie, sa vedem vagaboanda. Care vine blonda, cu buze subtiri si decolteu cu pretentii nefondate. Si incep femeile sa se spurce intre ele. Amandoua il vor pe el. El e foarte calm si are bani. Amanta blonda e tanara, nevasta trecuta. „Asta-i curva, ma, te vrea doar pentru bani”. Vine si fiul de-o varsta cu amanta. „Pai ce faci tata, ai adus curva-n casa? De-astea ca ea puteam si eu sa am oricand.” Apoi pustii se intalnesc intre ei. El: „Vrei sa-i toci banii lu’ tata” Ea: „Pai hai sa-i tocam noi doi impreuna”. Ups, se-ngroasa actiunea. Unul dintre baietii nasului, aflat la varsta la care incepe sa-l fascineze lumea adultilor cu tot ce poate incapea in ea, sta cu ochii mari in televizor si chicoteste. AP. Hai du-te la joaca, aici scrie acordul parintilor si noi nu-ti dam acordul. Baiatul nu se lasa si urmareste realityshow-ul de dupa usa. Povestea evolueaza, blonda „de pe centura” (cel putin de-acolo e convinsa nevasta ca a luat-o barba-su) se infiltreaza in patul lor, apoi face o cafea proasta, calca o camasa prost si se explica: „Pe mine o sa ma duca la restaurant, eu nici la mama acasa nu calcam, nu gateam. Tot ce vroiam mi se aducea pe tava!”. Testosteronul barbatului e pe pilot automat: invariabil, replicile lui se termina cu: „da, iubirea mea, sigur iubirea mea, hai nu fi suparata, iubire.” La un moment dat (deja pe pauzele publicitare fierbeam cu totii sa vedem continuarea), blonda ii gateste fiului amantului o ciorba si-i spune: „Sa stii ca am pus multa dragoste in ea.” Mm. Eu n-as mai fi mancat dupa replica asta, in locul lui. La cateva secunde apare nevasta din camer-ailalta: „Ce faci fa, asta-i mancare pentru baiatu’ meu? Vrei sa mi-l dai in hepatita?” Tocmai cand credeam ca trioul conjugal poate evolua cu succes sub acelasi acoperis, laturile feminine ale triunghiului se incaiera. Cuvantul curva e prea des rostit ca sa-l mai poata acoperi bipurile. Baiatul nasilor nostri mustaceste fara acordul parintilor. Concluzia nevestei inselate la domiciliu e ca o sa se aranjeze, ca las’ ca o sa aiba mai multa grija de ea sa arate bine si cand el o sa vina inapoi la ea, ea o sa-i intoarca spatele. Si se termina. Nu inainte sa aruncam un ochi in bucataria de saptamana viitoare. Tot doua femei, tot un barbat. Tot cuvinte de-alea. O fi facatura, n-o fi, pana la urma nu conteaza. Ca, de exemplu, la Negru e facatura, mi-e clar. Seara, intr-o zi a saptamanii, e un show „Te pui cu blondele”. Si blondele au profesiile afisate. La una dintre ele e afisat „amanta”. Barbatul care se pune, printre altele, si cu ea, ii bate obrazul: „Nu ti-e rusine sa fii amanta? Nu te gandesti ca strici o familie cu copii?” „Nu mi-e rusine, de ce sa-mi fie? Fiecare e liber sa-si faca viata cum vrea”. O fi dialog prestabilit, n-o fi, nici aici nu conteaza. Televizorul educa, ce iese din gura televizorului, pentru multi e lege. Sau macar se-ntipareste ca fapt divers. Si mai am un exemplu. Peeeee, a, pe Antena 1 e un show ca cel al lui Ernest. Test de fidelitate. Unde se testeaza barbati pe baza de ispita. Si se prezinta ispita: „Buna, ma cheama Xuleasa, am optisprezece ani si imi plac foarte mult barbatii. Nu conteaza sa fie frumosi, conteaza sa fie cu bani.” Ma frec la ochi, dar mi-e mila de urechi. Nu de ale mele, ci de ale tuturor fetelor care priveau la ora aia, poate cu admiratie, o femeie care a avut sansa sa apara la televizor. Oamenii de la televizor educa. Fara sa vrea. Si nu numai de la televizor. Oamenii din ziare. Din Libertatea. Unde cuvantul curva nu numai ca nu e blurat, dar e si scris foarte mare, sa nu cumva sa-l ratezi. Si imi aduc aminte clar un titlu de prima pagina din Libertatea: „Doua romance, cele mai tari curve din Spania.” Cele mai tari… adica e de bine, nu? Si castigau cu multe zerouri… adica si asta e de aspirat, nu? Mi-a fost rusine ca omul care statea atunci in fata mea in metrou citea ziarul cu prima pagina spre mine. N-am putut sa scap de ea. Si atunci, am gandit cu pacat. Redau exact ce am gandit atunci, pentru ca tin minte perfect: oare baiatu’ ala care a pus pe hartie de ziar in tiraj urias aceasta stire si i-a mai dat si titlul pe acre i l-a dat, n-o avea si el o fata? Care acum e mica si dulcica, dar cand s-o face mare o sa-si faca in taina planuri sa o stearga in Spania precum Gina si Daniela? Si-o sa creada ca va castiga admiratia nesfarsita a parintelului ei, doar fiind cea mai tare in domeniu pe care taticutul ei il credea atat de profitabil si atat de important ca-l punea pe prima pagina? Ma gandeam la asta. Si stiu sigur (as putea sa verific) ca doar cu cateva zile inainte de acest episod, tot pe prima pagina a aceluiasi ziar am citit acelasi cuvant scris cu litere imense. Curva. OK, ele exista, nu am ceva cu bransa, sunt pentru bordeluri legale si tot tacamul (necesar ospatului). Dar mass media educa. Fara sa vrea. Mizeriile educa. In ochii privitorilor si cititorilor, oamenii care au ajuns in atentia ziaristilor sau in luminile studiourilor tv, au, probabil, niste atuuri. Au fost niste norocosi. Deci merita atentia. Show-ul de care ziceam era pe National TV. Stiu ca ma revolt degeaba. Stiu ca reality-show-urile si show-bizurile sunt la noi spectacole de patinaj pe un patinoar flescait. Ce pacat… Dar ce vine spre mine? Ce vine pe patine? E blonda, amanta, buze subtiri! Si vorbeste tuguiat si improsca gheata in jur si lumea aplauda si patinoarului ii creste nitel audienta. Si ma concentrez sa aud ce zice, ca vorbeste catre nevasta amantului. Trecuta dar muncitoare. „Tu nu te uiti, fa, in ce hal esti? Nici scuipatu’ nu mi l-as consuma pe tine”. Sa vina vara, sa se topeasca gheata, sa se faca strand, dezinfectie…