This is myth. Michael Jackson

O alegere mai buna nu se putea. Dupa o lunga perioada de vazut la cinema numai filme de animatie in combinatie cu perechea dubioasa si obositoare de ochelari 3 d, am mers weekendul asta la filmul care a stors din Michael tot ce se mai putea stoarce. „This is It”. Au fost momente cand imi venea sa aplaud, au fost momente cand imi venea sa strig ca pe stadion „Bine Maicaaaal!”, au fost momente cand ma facea sa zambesc bucuria ca vad de aproape, neregizat, un geniu muzical. Exista cantareti si exista unii ca Michael Jackson. Nu stiu cati or fi, dar el sigur este. A fi geniu inseamna a avea o perceptie TOTAL diferita asupra unui lucru pe care il percep, de altfel, toti ceilalti. Si Michael nu era cantaret. Nici dansator. El avea o relatie cu muzica. Era el si sunetul, el si vibratia, nu canta ci se manifesta in cel mai natural mod al lui cu putinta. Asta daca lasam la o parte faptul ca la cei 50 de ani ai lui plus suferintele fizice, plus dependenta de pastile, se misca la fel de bine ca trupa de dansatori bestiali care aveau cel mult jumatate din varsta lui.

Gestul cu care prindea, gratios,  sunetul in varful degetelor, ca intr-o pipeta, apoi il picura mai departe, vocea pe care o elibera doar ca s-o materializeze in miscari numai si numai ale lui, unice precum amprentele, totul te facea sa ramai in admiratie, fara sa incerci sa intelegi, doar sa fii multumit ca iei parte la asa ceva, ca te-ai imbogatit cu o experienta pe care i-o datorezi numai lui.

Pana la urma, pentru el, era o joaca de copil. Daca melodia il trantea pe jos si-i agita picioarele in aer, sau ii smucea mainile ca si cum n-ar fi fost ale lui, sau ii insfaca semi-obscen, semi-infantil slitul pantalonilor disco, el nu asculta de altcineva decat de melodie…

Chiar cred ca Michael a fost un copil care a refuzat sa creasca. La noile filmari pentru Thriller, cuibarit in spatele omului de la computer, Michael  sugea cu zgomot dintr-o acadea pe bat… Chiar cred ca statea in pat cu baieteii doar ca sa se uite la filme si sa manance dulciuri, ca si cum el insusi era de varsta lor. Chiar cred ca era prea bun si prea fraier, prea credul si prea plin de iubire, cat sa se lase infrant de profitorii din jurul lui.

In rest, o modestie rara, cum pot sa aiba numai oamenii pentru care lucrurile bune vin natural. Michael, sau cel putin asa l-am vazut eu timp de doua ore, nu se straduia sa arate staffului lui ca el e Michael Jackson. Era pur si simplu si se bucura ca un pusti cand il mangai pe crestet, atunci cand cei treizeci de oameni, sau cati or fi fost, care asistau la repetitii aplaudau frenetic. Stia sa-si ceara scuze, iar cand cerea un lucru cat de mic, „Da sunetul mai incet”, nu uita sa spuna si un „God bless you”. Cand cerea ceva mai mult de la dansatori sau de la ceilalti, nu uita sa adauge „With love. Do it with love”.

Si mesajul care a devenit banal: Aveti grija de planeta, in gura lui suna atat de sincer. „Time is up…” Trebuie sa ne grabim…

N-am purtat niciodata insigne cu Michael, nu m-am tuns ca el (desi as putea :)), nu am exersat la oglinda moonwalk, nu i-am ascultat niciodata un album cap coada. Amintirile mele legate de el se pierd prin copilarie. Si totusi ma bucur ca n-am ratat „This is It”, ca m-a prins si ca am simtit acelasi lucru cu unul dintre oamenii care i-au stat aproape la repetitii si care dupa una dintre interpretarile lui din toti rarunchii a spus emotionat:

„There’s some genius stuff happening here!”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: