Close your eyes and count to ten

Hei, viata, viata, iesi din cort…

„Asta-i viata…” A zis ea si a lins iar ruj de pe buza de sus. Ea are un nume care imi scapa si presimt ca, neindemanatica, nu-l voi prinde niciodata. Misca usor coafura cand vorbeste, dar numai ca sa il faca pe barbatul din fata ei atent la bluza siclam. Razvan (din Razvansidani) zice: „Ai spus ca nu te-ai cupla cu un barbat care are doi lei in buzunar (citat din memorie). Fata zice: „Pai… oricum, in cercurile in care ma invartesc eu nici n-as putea sa gasesc asa ceva. Si oricum, n-as putea sa fiu cu unul care n-are doi lei in buzunar. Asta-i viata!”

„… uneori nedreapta”, zice Razvan (din razvansidani).

Si fata nu se emotioneaza. Si nu-i curg lacrimi de botox din nara stanga. Si isi accepta soarta de vedeta in ascensiune.

Nu stiu cine e si ce vrea de la muzica, sigur nici ea nu stie cine e si ce vrea de la ea. A aparut in viata noastra la un matinal sa ne spuna cu alte cuvinte ca ea se misca prea bine si stie prea bine sa prinda microfonu-ntre doua vocale, incat nici n-ar avea cum sa-si piarda timpul si viata cu vreo… iubire adevarata, ca altfel nu pot sa-i zic.

Am din ce in ce mai clar senzatia ca, in aceeasi perioada de timp data, unii oameni traiesc mai mult, iar altii traiesc mai putin. Compara si tu o zi de shopping sau barfe cu o zi de iubire.

Pana la urma nu timpul ne da durata. 24 de ore trec insensibile. Ce face ziua sa dureze este un timp facut sensibil. Poti sa observi cum trece o zi, sau poti sa simti cat dureaza o zi. Diferenta e ca de la cer la pamant. Ca de la punga de botox la gura cruda.

inca una si gata

14dream04

Abstract City (http://niemann.blogs.nytimes.com)

Multe dintre ilustratiile lui Cristoph Newmann au sfarsit demn si in repetate randuri  pe coperta New York Times. Astea de mai jos nu. Sunt doar foarte funny.

Funny is the new smart 😉

Henry Miller (stramt si patrunzator)

Nu citesc proza contemporana romaneasca. Nu am timp, nu am motivatie si mi se pare ca ce se scrie in zilele noastre e, cumva, periferic, nu reuseste sa intalneasca literatura adevarata. A! Si pornografic. Cu cat mai multe cuvinte porcoase, cu atat mai smecher si mai high autorul/autoarea.

Mi-a picat in maini prin gestul editurii Trei, un roman neasteptat, Opus Pistorum, un text plimbat mai mult pe sub mana si descoperit destul de recent, al lui Henry Miller. Personal, nu am mai citit ceva asemanator. Poate doar vestita Povestea Povestilor a lui Creanga m-a lasat cu ochii la fel de mari prin clasa a sasea.

Dar aici e altceva, e proza instinctelor animalice, e Cartea Cartilor scrisa direct din cearceafurile mestecate de cele mai crude pofte. Si totusi, printre cuvinte bine patrunse de toate fluidele omenesti posibile, Henry Miller face loc (stramt si patrunzator) unei rare sensibilitati, talentului, artei.

E o carte insuportabila, dar daca duci actul pana la capat, s-ar putea sa ai parte de una dintre cele mai faine lecturi vreodata.

Curaj!

Garantez ca o sa razi cu lacrimi uneori (nu ca proza ar fi una hazoasa neaparat, ci mai degraba ca reactie la surpriza.

BUT…

i don’t guarantee that you will still respect yourself in the morning :D))))))))))))))

Fapte de vitejie

Mama mi-a zis sa nu vorbesc cu strainii si ini nici un caz sa nu accept lucruri de la ei. In dimineata asta am fost abordata vizual de un afis electoral de pe care privea in gol un total strain care spunea: „Va dau tara inapoi”. WTF??? Cine esti tu sa-mi dai mie ceva inapoi. Si nu orice… insasi tara :))))))))

Am ras interior ca de o gluma buna de inceput ziua. Adica baiatu’ asta s-a gandit ca noi, cei care umblam zilnic pe-afara, cu masina prin trafic, cu metroul prin pamant, cu picioarele libere prin piata, avem in momentul de fata senzatia ca cineva ne-a luat tara. Simtim o lipsa, iar golul e tara. Avem un dor si dorul e de patrie. Suntem diaspora de acasa, suntem patriotii care, in drum spre chioscul de ziare, in drum spre raionul de pulpe cu os, in drum spre politistul care tuseste in intersectie, simtim iubire de tara. Ah, tu, baiete haios pe nume Eduard Manole (pana azi n-am auzit in viata mea de el, probabil nu m-am uitat la televizor pe posturile pe care trebuia), de ce sa accepti tu posterele astea? Tu chiar crezi ca eu cred ce scrie acolo? Ca tu ne dai noua tara inapoi? Nu ti se pare ca misiunea e ceva mai mare decat tine? Chiar simti ca te afli in misiunea asta? Cum sa accepti tu, un om aparent cumsecade, sa patesti asemenea rusine? Rusinea de a fi prins in public cu cioara penibil vopsita.

Si ca vorbeam de electoralitati (merge? merge) penibile, trebuie sa pomenesc rapid de sloganul lui Crin: Revolutia bunului simt. Ce, ma? Adica cine nu te voteaza pe tine e un nesimtit  care nu se alatura revolutiei bunului simt?

Cata disperare si ce sublimare a notiunii de „penibil”.

Daca as merge la vot, as simti ca pacatuiesc.

This is myth. Michael Jackson

O alegere mai buna nu se putea. Dupa o lunga perioada de vazut la cinema numai filme de animatie in combinatie cu perechea dubioasa si obositoare de ochelari 3 d, am mers weekendul asta la filmul care a stors din Michael tot ce se mai putea stoarce. „This is It”. Au fost momente cand imi venea sa aplaud, au fost momente cand imi venea sa strig ca pe stadion „Bine Maicaaaal!”, au fost momente cand ma facea sa zambesc bucuria ca vad de aproape, neregizat, un geniu muzical. Exista cantareti si exista unii ca Michael Jackson. Nu stiu cati or fi, dar el sigur este. A fi geniu inseamna a avea o perceptie TOTAL diferita asupra unui lucru pe care il percep, de altfel, toti ceilalti. Si Michael nu era cantaret. Nici dansator. El avea o relatie cu muzica. Era el si sunetul, el si vibratia, nu canta ci se manifesta in cel mai natural mod al lui cu putinta. Asta daca lasam la o parte faptul ca la cei 50 de ani ai lui plus suferintele fizice, plus dependenta de pastile, se misca la fel de bine ca trupa de dansatori bestiali care aveau cel mult jumatate din varsta lui.

Gestul cu care prindea, gratios,  sunetul in varful degetelor, ca intr-o pipeta, apoi il picura mai departe, vocea pe care o elibera doar ca s-o materializeze in miscari numai si numai ale lui, unice precum amprentele, totul te facea sa ramai in admiratie, fara sa incerci sa intelegi, doar sa fii multumit ca iei parte la asa ceva, ca te-ai imbogatit cu o experienta pe care i-o datorezi numai lui.

Pana la urma, pentru el, era o joaca de copil. Daca melodia il trantea pe jos si-i agita picioarele in aer, sau ii smucea mainile ca si cum n-ar fi fost ale lui, sau ii insfaca semi-obscen, semi-infantil slitul pantalonilor disco, el nu asculta de altcineva decat de melodie…

Chiar cred ca Michael a fost un copil care a refuzat sa creasca. La noile filmari pentru Thriller, cuibarit in spatele omului de la computer, Michael  sugea cu zgomot dintr-o acadea pe bat… Chiar cred ca statea in pat cu baieteii doar ca sa se uite la filme si sa manance dulciuri, ca si cum el insusi era de varsta lor. Chiar cred ca era prea bun si prea fraier, prea credul si prea plin de iubire, cat sa se lase infrant de profitorii din jurul lui.

In rest, o modestie rara, cum pot sa aiba numai oamenii pentru care lucrurile bune vin natural. Michael, sau cel putin asa l-am vazut eu timp de doua ore, nu se straduia sa arate staffului lui ca el e Michael Jackson. Era pur si simplu si se bucura ca un pusti cand il mangai pe crestet, atunci cand cei treizeci de oameni, sau cati or fi fost, care asistau la repetitii aplaudau frenetic. Stia sa-si ceara scuze, iar cand cerea un lucru cat de mic, „Da sunetul mai incet”, nu uita sa spuna si un „God bless you”. Cand cerea ceva mai mult de la dansatori sau de la ceilalti, nu uita sa adauge „With love. Do it with love”.

Si mesajul care a devenit banal: Aveti grija de planeta, in gura lui suna atat de sincer. „Time is up…” Trebuie sa ne grabim…

N-am purtat niciodata insigne cu Michael, nu m-am tuns ca el (desi as putea :)), nu am exersat la oglinda moonwalk, nu i-am ascultat niciodata un album cap coada. Amintirile mele legate de el se pierd prin copilarie. Si totusi ma bucur ca n-am ratat „This is It”, ca m-a prins si ca am simtit acelasi lucru cu unul dintre oamenii care i-au stat aproape la repetitii si care dupa una dintre interpretarile lui din toti rarunchii a spus emotionat:

„There’s some genius stuff happening here!”