Twitter in jail :)

Sau de ce nu cred ca moare hartia.

citeam azi pe unul dintre blogurile de dimineata, adica pe petreanu, despre hartie si internet si mi-am dat seama si mai mult decat imi dadusem deja seama, ca hartia n-are cum sa moara. Da, accidentul aviatic a ajuns pe net mai repede decat pe TV, dar e normal!

dintotdeauna a fost Poiana lui Iocan, a fost radio-sant, au fost bisericutele, au fost zvonerii si raspandacii… Toate astea s-au mutat pe net. E doar una dintre ocupatiile normale ale omenirii exercitata conform noilor tehnologii. Dar in memoria colectiva a tuturor exista diferenta intre oficial si neoficial. In Poiana lui Iocan informatia poate fi oricat de exacta. E neoficiala. Deci are incarcatura subiectiva, sau ar putea avea. Ca orice barfa. Insa omul nu va renunta la hartie, pentru ca adanc in mintea lui exista sigiliul si parafa, exista pergamentul, exista scrisul in piatra, exista papirusul, exista toate lucrurile astea carora, de-a lungul existentei sale le-a dat ascultare.

Inconstient, omul se va indrepta intotdeauna spre cuvantul pe hartie ca spre o autoritate pe care pixelii nu i-o pot fura.

Sigur, de partea cealalta, ametita de putere, hartia si-a ridicat de atatea ori fustele in cap (mai ales cand in capul ei scrie Libertatea), incat constient, omul i-a mai luat din puteri. Si a trecut cu tastatura si mouse pe internet. Dar ma intorc la ce am spus la inceput. Avem sapata in memoria colectiva autoritatea hartiei si a pietrei. Pentru ca vointa de supravietuire a noastra s-a tradus dintotdeauna si prin dorinta de a lasa o urma pe pamant. Puscariasii (am vazut asta ultima oara in inchisoarea Suspinelor din Venetia) isi insemneaza trecerea in zidurile celulei si pun pariu ca si daca ar avea  laptop, deci, virtual, munti de hartie, tot n-ar rezista tentatiei de a-si lasa numele scris undeva, pe pereti.

E frumos ca a venit internetul, e simplu si ne infrateste, el va creste si mai mult, dar undeva, in noi, va ramane teama ca, fiind un lucru pe care nu-l poti atinge, nici nu-i poti acorda increderea finala.

Oricat l-am iubi, oricate bloguri i-am inchina, oricate forumuri, chaturi, flickruri, twitteruri, internetul nu va fosni niciodata.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: