Cand si cartofii isi fac cruce…

Dimineata, in timp ce incercam puterile ceaiului de fenicul asupra bebelusului, am ramas cu ochii tinta pe stirea tv. Stirea cu cartoful. Din cand in cand (statistic vorbind, mai des pe ProTV, dar uite ca si Antena s-a lasat fermecata), apare stirea cu cartoful. Care cartof, intr-adevar, are el un fel de a se usca pe dinauntru in diverse forme (parol, am taiat si eu tuberculi cu imaginatie de cateva ori!). Iar acum, personajul, un om bun, povestea cum s-a intamplat minunea. Nevasta lui facea de mancare si a zis ca sa faca si o ciorbica. „Si pe urma a zis ca sa puna si vreo doi cartofiori, sa iasa ciorbica buna.” Si cand nevasta a varat cutitul in ingredient, a aparut pe mijloc crucea. Camera mobila se muta pe cartof si pe mainile omului care fac reconstituirea evenimentului. Nevasta povesteste mai departe cum asta e un mesaj care sa-l faca pe barbatul ei sa vorbeasca mai frumos, ca foloseste cuvinte urate si nu-i bine. Si altceva?, o agita reporterul suplimentar. Pai, altceva… si femeia deodata isi da seama: „Da, si pentru baiat a venit semnul. Ca a fost cam neastamparat. Cand era mai mic uite aici pe resoul, asta a cazut.” Si?, reporterul e in transa. Si femeia e sincera: „Si-a ars fesele”. Cortina se trage peste stramutarea cartofului din oala pentru ciorba pe policioara cu icoane.

Fapta cartofului, pana la urma, nu e chiar de ras. In fond, una dintre marile puteri ale omului este aceea de a crede. Atunci cand crede, el de fapt, detine o putere. N-am citit Codul lui daVinci, am vazut filmul. Nu tot, ca n-am avut rabdare, dar suficient. Si dupa toate luptele care s-au dat intre uman si divin, Tom Hanks a spus senin: „How do you know that human is not divine?” Si eu am ramas asa, cu ochii mari si necomplicati… Isus a fost om sau nu?, asta e intrebarea in jurul careia se rasuceste aventura. Dar de unde stim noi care e granita intre uman si divin?

Sa luam de exemplu cartoful. Pentru mine stirea de dimineata a fost o prostie de care am ras si cu sosetele. Pentru femeia cu palaria crosetata si ciorba pe foc, intamplarea a fost una plina de-ntelesuri. Pentru ea, a fost o zi mare.

Pentru mine ziua a inceput hazliu. Dar in masina am simtit cum mi se arata durerea de cap. Pentru ca am auzit alta stire. Podul suspendat Basarab, daramaturile acelea pe langa care trec zilnic, ar putea impietri asa! Podul Basarab ar putea deveni „urata de pe strada adormita”, pentru ca acum autoritatile si-au dat seama ca podul nu e de interes public. Deci nu mai pot sterge casele de pe fata pamantului cu podul lor doar ca pe acolo se intampla sa aiba traseul. Mai mult, casele deja demolate sunt, in cazul acesta, demolate ilegal. Doamne! E mult prea multa prostie in tara ciorbitei de cartofi! Destul ca oamenii din zona au plamanii in ghips! Acum le-au si demolat casele degeaba! Si ce facem cu ciupercile de beton care au rasarit pe langa Carrefour? Doamne! Mare ti-i gradina.

Are dreptate cartoful sa-si faca si el cruce!

Anunțuri

3 răspunsuri

  1. ai ai ai, ce m-ai facut sa rid :)))))
    ma duc sa-mi fac o tigaie de catofi prajiti…

  2. cine, eeeeu? inseamna ca n-ai auzit-o aseara p-aia cu satu’ in care s-a facut retea de apa potabila pe bani grei si dupa cateva zile primaru’ a impanzit satu’ cu afise „Atentie, apa este nepotabila”. Doar o baba, saraca, mai cu inima buna, a zis la sfarsit de material: „Lasa, mama, ca se limpezeste in galeata!”…
    Suntem un popor de cartofi prajiti. Ia tigaia, incinge uleiul, arunca in el si-un carnat, ca meritam 😉

  3. sa fii sigura ca n-o sa ratez nici un din „intimplarile” povestite de tine. imi dai asa, un tonus bun, de-mi vine sa-mi fac cruce, ca foarte putini oameni au efectul acesta asupra mea.

    si chiar o sa-mi fac, chit ca sint pagina…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: