Cu rotile pe metrou

Da, sunt mai putine masini in Bucuresti, jur pe schimbatorul de viteze care sta din Chiajna pana-n Victoriei doar intr-a treia si-ntr-a patra. De ce sunt mai putine masini in Bucuresti n-as sti sa spun decat sa banuiesc. Ca are legatura cu criza. Si cu firmele care, probabil, si-au pus masinile la hibernare in parcurile lor auto ca sa mai ajute la economii. Si cu oamenii care si-au luat abonament de metrou ca-i mai ieftin ca abonamentul de benzina. Apropo, inainte de sarbatori m-am hotarat si eu sa merg cu metroul, pentru ca erau inca vremuri din cele bune, in care, ca sa dau coltul de la Spring Time pe Berzei, faceam douazeci de minute. Asa ca, am ales varianta underground, fara obstacole. Timp de vreo saptamana jumate. Pana cand, se pare, am nimerit chiar in toiul senzatiei de criza, cand lumea s-a hotarat sa mearga in numar tot mai mare cu trenul galben fara cai. Si m-am speriat. Tare. A fost asa, cu scrasnet de oase, cu atentie se-nchid usile, iar „atentie” era o amenintare, usile metroului muscau si cereau varsare de sange. In jurul meu lumea gemea, eram cu totii, de fapt, o omida storcita cu piciorusele imobilizate. Cred ca a fost singura data in viata mea cand nu am putut sa ma misc. Cand n-am putut sa dau nici macar din degete (ar fi insemnat sa-i fac masaj la ceafa unui necunoscut). Dar ca sa ma conving ca inca sunt propriul meu stapan, ca la mine in trup eu comand, tot am miscat ceva: am clipit din ochi timp de o statie, repede, repede si am simtit apoi, cu bucurie, cum omida abuzata se  desface si porneste farame spre scarile rulante. Dupa aceasta experienta de insectar, am ales, din nou, masina. Si pot sa zic: sunt mult mai putine masini prin Bucuresti. Oare o sa vina o zi cand vor fi doar vreo douazeci? Cand copiii vor desena din nou cu creta in intersectie (cum desenam eu porumbeii pacii in clasa-ntai si ma dadeam la o parte din strada doar o data la 5 minute, cand trecea dacia). Totusi vreau aglomeratia inapoi. Vreau soferii cu spume la gura, taximetristii in flacari, coloanele incremenite, nesimtitii care le depasesc… Pentru ca toate astea nu au disparut de buna voie. Ci pe caz de boala.

Anunțuri

2 răspunsuri

  1. criza e cel mai bun lucru care ni s-a putut intampla noua, romanilor. daca nu venea criza, faceam oricum implozie, si era mai rau. e bine aseeeea! 😀

    • da… macar am inceput sa ne gandim la ziua de maine. ca ar putea fi altfel decat ziua de ieri. si decat ziua de poimaine. pana acum treceau toate la fel, plictisite ca viata unui copil prea razgaiat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: