Serviciul: mama care te-a facut

Ma intorc la subiectul dezbatut de reportajul din weekend. Cum ca multinationala, corporatia, hiperfirma si megaconstructia ne rup de realitatea personala si ne ingroapa sub maldarul lor de hartii, termene, dosare, ambitii.

Reportajul pe care l-am vazut pe Antena 3 deplangea soarta catorva fosti angajati de companii gigant, care s-au lasat de meserie pe motiv ca aceasta le taia toate sansele la o viata personala satisfacatoare. Apoi reportajul arunca un semn de intrebare asupra intregii populatii de soareci de multinationala: ce sanse au ei sa se trezeasca la viata adevarata? Ba chiar, mi-a fost dat sa aud o comparatie cu minerul sovietic! Legendarul Stahanov care a primit premiu pentru eroica depasire de plan un carnet de partid si un patefon.

Eu cred ca in proportie de cincizeci la suta, realitatea e alta. De fapt, multinationala e un refugiu pentru oameni DEJA privati de viata personala. De fapt, peste program nu te tine nimeni. Ramai tu pentru ca-n garsoniera ta e mai intuneric si mai putin primitor. Si poate ca mai esti si singura. Cred ca jumatate dintre cei care simt greul orelor peste program sunt doar alienati care isi gasesc confortul langa automatul de cafea sau langa desktopul de pe birou. Sau amarati care trebuie sa suporte alienarea sefilor singuratici si tristi. Mi s-a intamplat de atatea ori sa mi se impartaseasca triste realitati din firme de genul: Nu pot sa plec, ca sefa nu pleaca, dar ea n-are casa, n-are masa…

Multinationalele au geamuri, n-au ziduri. De cele mai multe ori. Iti creeaza iluzia libertatii. Garsoniera ta are pereti si, poate, igrasie si iti creeaza stari mai apasatoare. La birou se intampla mereu ceva, corporatia iti creeaza si iti intretine iluzia ca esti important, ca ai rost. In garsoniera ta, mai ales in singuratate, nu te provoaca nimeni, nu te valorizeaza nimeni. Serviciul devine mama ta care te-a facut. Si acolo fugi de toate slabiciunile tale. Acolo esti profi, esti savuros/oasa, esti pe faza, esti in viata. Orele la birou devin lungi pentru ca vrei. Macar in jumatate din cazuri. Cu simtul social atrofiat, e aproape imposibil sa doresti sa renunti la o astfel de viata. Asa cum casnicele se refugiaza in telenovele, oamenii infranti pe plan personal se refugiaza in biroul de la firma. Si nu pot sa nu-mi amintesc exemplul demn de mila al unui om cu functie, care tarziu, la orele zece in noaptea de Craciun rasfoia ziare, singur cuc, in biroul lui de la companie.

Lucrul mult peste program este (in proportie destul de mare, cred eu) o alegere personala. Sentimentul de vina atunci cand te ridici de la birou la o ora normala de plecare, este efectul asupra ta al nefericirii personale a colegilor tai. Daca pleci la program, insemna ca ai viata personala. Nu prea e OK in ochii liliecilor care stau cu capul in jos agatati de laptopurile lor…

Hai sa nu mai dam vina pe companie. Daca fiecare liliac de corporatie ar face un efort si s-ar folosi cu mai mare raspundere de orele personale de dupa program, poate ar incepe sa traiasca din nou. Si si-ar da, incet incet motive sa plece totusi la ore rezonabile de la serviciu. Pana la urma, nu scoatem carbuni din mina. Comparatia mi se pare cel putin haioasa. Iar pentru un realizator de emisiune, dezastruoasa. Daca Stahanov ar fi avut pauza de masa, id de mess, colegi glumeti, teambuildinguri, catering, telefon si masina de firma, asigurari medicale si cursuri de perfectionare, cu siguranta ca intr-o buna zi s-ar fi spalat pe maini de toate mizeriile muncii lui.

Gata. Am scris. Recunosc public, in fata colegilor mei de rang superior + inferior ca am scris toate astea in timpul serviciului.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: